vineri, 11 septembrie 2009

Bucur-esti fericit (!)?

Un dud mare intr-o gradina unde se simte miros de Mana Maicii Domnului. In jurul lui...e Bucurestiul.
Pe niste stradute apropiate pavajul e de granit. Piatra e neagra si se spala frumos cand ploua. Atat de frumos, incat dudul, de la inaltimea sa, se oglindeste in strada. La capatul pietrelor negre se gasesc ziduri. Unele s-au dilatat si se rasfira in directii divergente, provocand astfel carii mari in tencuiala, altele au "litera stacojie" sub forma de bulina cu mesaj de "nu mai esti ce-ai fost odata".
La Dud nu se aude nimic rau.

In jur sunt alte stradute vechi, unde timpul nu are aceeasi densitate ca peste 700 m mai departe. Acolo sunt batrani, unii de o gratie ireala, care se saluta cu plecaciuni. Acolo...e posibil sa mai fie inca istorie vie.

Mai incolo, catre centrul vechi, e sentimentul de "ce minune ar putea fi...daca...". Si va fi, sunt sigura! Si apoi strazile din zona Eroilor, casele inalte, florile blonde de la fereastra, iata-le...

From where the streets have no name


Pe mine nu m-a adoptat orasul asta, ci eu l-am adoptat pe el. Nu de mila ca era mai amarat si pierdut, ci pentru ca asa s-a nimerit sa ne intalnim candva, demult, unul dintre noi mai tanar (eu), unul mai in varsta (el), unul sa caute povesti (eu), unul sa fie cladit pe ele (el). Eu am ales sa bucuresc, fix in ziua cand m-am intors pe calcaie si am vazut Ateneul. Apoi am mai vazut a patra fereasta, de la stanga la dreapta, ultimul etaj, in cladirea veche de langa Ateneu. Asta mi-a spus ca sunt acasa.

Maine incepe sarbatoarea Bucurestiului si se mai termina abia pe 20 Septembrie, deci daca vreti sa bucuriti, iata aici cam ce ar fi de facut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu