Pe bune, eu credeam ca ne-am mai civilizat...Credeam ca mesele de lemn scrijelit au intrat in istoria adolescentei mele, cu tot cu mesajele de pe ele. Alea cu versurile de la "The Wall". Credeam ca daca o institutie se doteaza cu multe computere, isi va instrui personalul sa apese pe butoanele corecte. Mai credeam ca astfel se poate scapa de cozile interminabile, la care te calmezi numarand matreata de pe umerii celui din fata ( o descoperire foarte faina, facuta de Simona Tache si descrisa
aici).
E drept ca nu calc prin Posta Romana decat extrem de rar, iar atunci cand o fac, incerc sa merg pe varfuri. N-as vrea sa trezesc cumva vietatile care par a dormita pe teancurile de hartoage. Nu e recomandat sa te uiti in ochii lor. Orice incercare de apropiere este o miscare cu potential de deznodamant tragic.
De curand a trebuit totusi sa vizitez Posta. Mai precis vama postei, pe care, daca n-ar scrie mare "Vama", ai putea-o confunda usor cu un muzeu al sperantelor distruse.
- Buna ziua. Am primit o recomandata.
- Buna ziua. Mergeti sa luati viza! (tonul e semi-tipat)
- ?!?!???. Iertare, de unde anume?
- De la masa aia! (imi indica o masa in aceeasi incapere cu aer inchis, de hala. La masa nu e nimeni)
- Da-i tu viza doamnei (i se adreseaza fiintei silfide de langa ea, care pare a-i atarna de sacou mai ceva ca o brosa la pieptul unei aristocrate)
- Biiiine, ii dau.Mi se aloca un numar scrijelit pe hartia cu care am venit. In incercarea de a-l scrie cumva corect, se iese cu pixul pe partea cealalta a hartiei. Inteleg de unde provin scrijeliturile de pe masa...
Sunt expediata pe hol, sa astept sa fiu strigata in sala. Imi vin in minte momentele cand jucam ascunselea cu prietenii in fata blocului. Zambesc tamp.
Dupa 10 minute...
- Stoleru!!Intru in sala, de data asta convinsa ca se va termina repede...Eronat! Ma numesc gresit, desigur! Fletii aia care mi-au pus pachetul nu stiu cum ma cheama?
Ridic din umeri si le explic povestea numelui meu, de care m-am plictisit, rili...
Ele se amuza. Eu sper. Intr-un final mi se tranteste un pachet in fata. Il injunghie fara mila, continuand dialogul cu mine...
-Ce aveti in pachet?
-Chiar nu stiu. E cadoul de Craciun. N-au vrut sa-mi spuna ce contine.
-Au declarat vama. Trebuie sa fie ceva ce nu voiau sa se piarda...
-Cine ar vrea sa i se piarda un cadou?
-Mdea...Pachetul injunghiat contine cateva maruntisuri pentru fete. Se uita plictisita la fiecare obiect in parte.
- Bine, puteti sa-l luati!(Am trecuuuut, am scapaaaat, verdict pozitiv!)
Jubilez de fericire, incarcata cu un pachet de zdranganele thailandeze, in timp ce ies pe usa postei, in drum spre prima mea cazatura zdravana pe iarna asta. Desigur, nimeni nu dezapezise scarile din fata postei...
****
Oameni de departe se gandesc ca posta functioneaza la fel pretutindeni si ca eu voi primi pachetul trimis de ei in baza unei scanari a amprentei digitale sau a retinei....Ma rog, poate nici chiar asa, dar sigur nu le trece prin cap ca pentru a ridica CADOUL DE CRACIUN, metabolizez o suma de injuraturi, niste umilinte si o cazatura, mirandu-ma cat timp liber iti ofera timpul pierdut al altora...
Postări
