duminică, 31 ianuarie 2010

Certitudini

In urma cu 3 zile citeam Certitudinile lui Daniel Raduta.
Anterior acestui moment, stiam ca lui Daniel i se spusese de catre medicul lui ca nu e musai sa se ajunga la transplant. Nu avea insa certitudini. Pentru asta s-a cerut parerea unor medici din Italia, care i-au sfatuit sa faca transplantul cat mai curand.

Au intervenit restrictiile de compatibilitate a donatorului.
In Romania, transplantul de maduva se face doar daca exista un donator perfect compatibil. In cazul lui Daniel, nu exista un donator 100% compatibil.
In alte tari se poate consulta o baza de date centralizata, cu donatori din toata Europa. Romania nu are o atfel de baza de date...de fapt, ceea ce are nu se poate numi baza de date...
Gasirea unui donator perfect compatibil in Romania, in timp util, ar fi un miracol.

Vreau sa spun tuturor ca "optiunea" de a face transplantul in alta parte decat Romania e mai mult o decizie fortata. Nimeni nu ar vrea sa plece acum din tara, nu in conditiile in care Raluca nu poate calatori chiar asa de usor (aflandu-se in ultimele luni de sarcina). De asemenea, inainte de operatie se face un tratament chemo, greu de infruntat, iar post operator sunt multe controale care trebuiesc efectuate cu religiozitate pentru a stabili reusita transplantului.

De fapt, ceea ce vreau sa spun e ca ne gandim la absolut toate optiunile, dar imi dau seama ca Daniel mi-a scris foarte coerent, intr-un mail, chiar acest lucru:

Statul roman poate sa-mi dea niste bani; exista doua programe, din
care unul ar putea asigura partial interventia. Da, nu ne putem baza
pe ele, dar lumea trebuie sa stie ca stiu foarte bine de ele, depun
dosarul in cateva zile si fac tot ce e posibil sa obtin bani si de
aici. In nici un caz nu sunt niste variante neglijate, ci dimpotriva.




Se contureaza un plan, incercam sa miscam totul foarte repede, iar eu descopar, pentru a mia oara, ceea ce ar trebui sa i se spuna oricarui copil, de la gradinita: fara prieteni nu poti face nimic.

Noi, slava Domnului, nu avem de ce ne plange. Avem prieteni, care stiu sa isi tina prietenii aproape la randu-le. Si ii vad adunandu-se si gandind solutii.
In nici o dimineata pana acum nu m-am trezit mai constienta si mai recunoscatoare acestor oameni.

Multumesc Oana, Mika, Anca, Ruxa, Violeta, Simona, Ionut, Vlad, Adi si multor alti oameni care mi-au demonstrat ca #zanaritul asta cu care ne tot jucam noi poate fi lucru tare serios.

2 comentarii:

  1. Încerc să ajut cu ce pot. Eşti o fiinţă minunată, nu degeaba te-a numit Oana zână, ştia ea foarte bine de ce.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt doar un om ca toti oamenii, vulnerabil ca toti ceilalti. Sunt mai incapatanata decat multi si n-am invatat inca sa pierd. In rest...eu pretuiesc viata. Pe a mea si pe a oricarei alte fiinte.

    RăspundețiȘtergere