Lectii de seductie - ciorna

Paradoxal, acum ceva zile spuneam ca ar trebui sa scriu un ghid de romantism. Descopar ca, de fiecare data cand ma intriga mai tare o tema, mi se ofera cateva raspunsuri pe tava, din care pot sa-mi extrag ce-mi trebuie pentru a sapa mai adanc.

Imi amintesc de momentul cand am dat peste o comoara in dulapul maica-mii...niste scrisori scrise in franceza, unui potential iubit italian. O delicatete de conversatie scrisa cu atentie, cu toata energia unei dorinte puternice. Nu am fost certata cand s-a descoperit ca citeam scrisorile de amor ale femeii ce ma modela. Mai mult, am fost incurajata sa le scriu pe ale mele, cand ar fi venit timpul lor...Si timpul lor a venit, ani mai tarziu, si mi-am turnat propriile trairi in toate culorile de hartie existente.
Imi imaginam ca toata lumea are scrisori similare. Dupa o vreme, am renuntat sa mai cred ca TOTI oamenii care pot isi scriu dragostea. Multi oameni si-o vorbesc sau si-o tac. Multi doar o ating. Fiecare depune cele cinci pietricele de pinguin la picioarele cuiva, la modul sau.

Azi l-am intalnit pe unchiul George, unul care a scris. Nu va imaginati ca si-a scris dragostea pentru cineva anume. Omul a colectionat ganduri care sa-l invete sa iubeasca (mai mult fizic decat emotional). Nu ezita sa se mandreasca cu faptul ca era un "cuceritor". Ma amuza povestile lui, dar ma impresioneaza franchetea cu care imi spune tot tot, cu detalii de vestimentatie si de gestica. Prin 1960, unchiul era foarte tanar si se bucura de viata. Pentru a se bucura de ea mai din plin, colectiona ceea ce impresiona domnisoarele vremii: citate intelepte sau amuzante, proverbe, invataturi ale celor care se bucurau de viata inaintea lui.

Azi am dat peste carnetelul cu invataturile lui despre femei. Ingalbenit de vreme, carnetelul cu lectii de seductie e cel mai pretios lucru pe care vrea sa i-l lase nepotului care implineste, peste cateva zile, 9 ani.


George scria demult ca "un adevarat indragostit nu lasa urme in zapada".

Sandale Si! Izmene No!

Imi place imbracamintea masculina. Ma umplu de invidie camasile perfecte puse pe sute de rafturi cu nume italian. Imi plac mocasinii din piele intoarsa pe care, iara,ii poarta cu precadere italienii. Imi plac gelurile de dus masculine si parfumurile cu miros proaspat si bun. Ma topesc dupa tricourile polo in culori pastel, dandy style. Admir teribil ceasurile mari, precise, care ar ocupa o incheietura jumate feminina, dar care se potrivesc atat de bine cu stilul unui barbat ... cu stil. Nimic iesit din comun. Cam toate astea plac si celorlalte femei din jurul meu. Sa nu ziceti ca nu!

E totusi ceva de care i-as debarasa pe barbati. Izmenele trebuie sa dispara! Sarmanu' frate-meu a incasat imbracarea silita cu izmene toata copilaria lui. Ii cer eu iertare si ii confirm ca izmenele sunt naspa...asta e, are si el dreptate, fix de data asta.
Problema e ca i-a bagat o mandra in cap ca sandalele sunt din aceeasi categorie cu izmenele. Adica tot naspa. Ce situatie...

Bon, eu marturisesc. Imi cam plac sandalele la barbati. Nu orice sandale, ci unele care par comfortabile si dezgolesc atat cat trebuie. Cam ca decolteul la femei (pff, comparatie total deplasata, dar aci intepeneste!). Sandalele sunt sanatate, purtate astazi in metrou de un domn fain, la 50 de ani, cu o mare eleganta. Concluzia: Sandale Si, Izmene No!