luni, 28 septembrie 2009

Mai tii tu minte, Sylvie...

Buna dimineata, Sylvie!

Cum o fi la tine, o fi soare? Aici se preface ca e, dar nu-l prea crede nimeni, ne-am luat haine mai groase, dar la incaltari parca tot vara am vrea sa fie, caci doamnele poarta in continuare sandale.
Azi citesc scrisori. Celibidache. "Catre Eugen Trancu-Iasi". Le-am primit cadou. Mici minuni de-ale mele...nu te plictisesc...
Ti-am zis ca eu traiesc sub un ciob de stea norocoasa? Sunt precisa ca totul va fi cumva, poate nu foarte bine, sigur nu foarte rau, dar sigur va fi!

Si daca tot citesc scrisori, ma gandeam ca e cazul sa-ti scriu, ca deh, e ziua ta si eu nu ajung sa-ti mai scriu...
Stii tu, Sylvie, cata vreme a trecut de cand asterneam vise pe covorase in fata blocului si ne gandeam ce ne facem cand vom fi mari? Eu nu mai stiu ce voiai tu sa te faci...cred doctorita....of, ia sa-mi amintesti...

Eu voiam sa ma fac nevasta de miliardar, si stiu ca ma certase pe la gradi ca am zis prostia asta mamut de fata cu ceilalti copii.
Dar prin clasele mici ne-am intalnit noi si am descoperit ca suntem destepte rau si ca putem sa ne facem altceva decat neveste. Ne liberalizam, mai stii tu, alergam prin blocurile in constructii, ca baietii, fara teama de cicatrice in genunchi...

Apoi nu mai stiu cand te-ai imprietenit tu mai tare cu Mishi si mai putin cu mine. Si m-a apucat tristetea, asa ca undeva, candva, ne-am mai pierdut din intamplarile copilariei.
Am mai recuperat in adolescenta, cand schimbam carti si vorbeam semi-engleza, sa etalam desteptaciunea aia descoperita anterior, ofcors. Mishi cu engleza...mai putin...asa ca eram iarasi importanta...hihihi....
In liceu n-am mai comunicat mai deloc. Eu fiind geeko-nerd, tu fiind geeko-nerd in alt liceu. Apoi am plecat, fiecare in zarile ei si au trecut anii, mult mai multi decat ne-am fi asteptat, pana cand sa mai discutam despre noi, culmea pe feisbuc, pfff!!!


Nu-i asa ca e important, Sylvie, sa mai tinem minte sa vorbim, macar de ziua ta?

Sa-mi traiesti deci, azi, mai "Home" ca oricand :)!


4 comentarii:

  1. Multumiri pentru cadouash

    A venit si seara, a trecut si onomastica, dar nu as fi vrut sa treaca prea mult timp fara sa-ti spun multumesc pentru cadouashul special, ambalat in cuvinte si amintiri.
    Da, chiar daca anii au trecut, orizonturile s-au schimbat si vidul s-a instalat, imi aduc aminte!
    Poate nu tot si nu exact, dar inca ma distrez la gandul ca in cara blocului tau organizam, noi, fetele, dansuri in cuplu! :) Sau ca ne luam la intrecere pe sinele macaralei, imaginandu-ne ca evoluam la barna, incercand sa mergem incet si hotarate sa ne testam echilibrul.
    Pe urma, mai mari, ne-am schimbat centrele de interes: tu ai devenit studioasa si eu eram inca cu gandul la "Castel 1,2,3". Asa ca te-am luat de exemplu! Mai ales ca erai "antrenata" de Ionitza! :)
    Ce vroiam eu sa devin? Ti-as zice daca as fi stiut vreodata cu adevarat! Eram in alternare permanenta: you call it, medic veterinar, jurnalista, cantareata...E clar ca nu vedeam in ce directie merg. Si uite asa, orbecaind, am pierdut mai multe din vizor.
    Dar te-am cautat (da, dom'le, pe feisbuc) si culmea culmilor, am si dat de tine (pe bune ca de data asta e fara interes)! Intamplare cu final fericit. Si-ti multumesc pentru scrisoare! Chiar daca amintirile noastre nu-si gasesc locul in acelasi unghi de perceptie, un lucru e sigur: te-am regasit, Didi a copiliariilor mele! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Silvioatza Ia sa-ti faci blog sa-ti citesc peripetiile belgiene. Da da :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ui! Tre sa ma ajuti, sau sa am ceva timp, ca eu si cu partea tehnica a lucrurilor...Mi-ar placea, Did! Hmm, let's see, I kinda like challenges! :) Te citesc cu placere si-mi place cum gasesti in fiece subiect, oricat de mic, ceva interesant!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ silvioatza Pai nu e nimic greu. Tot ma gandeam sa migrez si blogul meu pe Wordpress:). Imi dai o scuza buna sa ma mobilizez si sa caut niste teme faine. Revin!

    RăspundețiȘtergere