Cetateanul roman la Paris e un incapatanat cu drept de vot

Sunt impresionata. Afara a plouat mocaneste ceva vreme, timp in care romanii de la Paris au stat cuminti in frig si au asteptat sa voteze. Sute de oameni. La ora 13, cand am ajuns eu, eram aproximativ 300 de oameni la coada. Am plecat pe la 15.30. Statul la coada = aproximativ 2h. Frigul indurat = ceva pilule de aspirina. Sentimentul ca lumii chiar ii pasa aici = priceless.

O degringolada totala la sectia de votare de la Ambasada Romaniei la Paris. "Muta gardu'"; "Ba lasa-l"; "Nu avem decat 5 stampile"...

Dureaza foarte mult votarea datorita faptului ca mintea gainii nu a functionat nici aici, nimic nu e computerizat, se completeaza datele votantilor de manuta, cu scarba deplina.
Romanii de aici sunt calmi si rabdatori. Pana la punctul cand se enerveaza pentru ca nimeni nu organizeaza nimic, nimeni nu incearca sa optimizeze nimic.
Un tip foarte haios, de etnie rroma, in fata mea, reactioneaza cu replica zilei:" E mai ceva ca la tigani. Da, io's tigan, ce radeti?"

Palatul Béhague este cu adevarat unul din cele mai frumoase palate ale Parisului. Arata calcat in picioare acum. Holul este neincapator, cabinele de votare sunt o gluma proasta. Singurul lucru care te calmeaza dupa frigul indurat si dupa ameteala totala cu care se desfasoara intregul proces, e zambetul pustilor ce ajuta la impaturirea buletinelor de vot pe care le introducem in urne...

Nu am prelucrat fotografiile. Vi le dau asa, la cald :)

Highlights:

- Florin Piersic e si el pe aici. Maestrul a votat la Paris.
- In drum spre Ambasada, toate afisele electorale sunt lipite abuziv pe stalpi si in statiile de autobuz. Cam toate au mutra lui Base pe ele.
- Cei ce stau la coada au opinii extrem de diverse. Majoritatea il hulesc pe Base si il compara cu Sarkozy. Imi spun ca francezilor le e jena cu presedintele lor pentru ca nu il cunosc pe Base, sa aiba termen de comparatie...
- E si presa romana aici, mai precis, Radio Romania Actualitati

Vo(i)t pe-aiurea, dar vo(i)t

As fi vrut sa pot pune stampila langa fata unui taiwanez ce traieste in USA si e cel mai tare manager pe care l-am vazut vreodata in actiune. Stie de toate si intelege ce ii spui chiar si atunci cand nu stii sa exprimi prea bine ce vrei. E un tip pragmatic, tehnic, dar are un numar bun de cuvinte la purtator. Nu ti-e jena sa-l scoti in lume, sa vorbeasca cu presa, nu-i ies porumbeii din colivie niciodata. In orice incapere intra, lumea il respecta si ii da crezare. Nu "paraseste incinta".
Insa...are ochii mult prea migdalati ca sa fie roman si e mult prea bine platit ca sa accepte job de presedinte in Romania.

Bun, deci cine vreau eu sa fie nu va fi.

De ce sa ma car la vot la 9 am, duminica, la consulat, in loc sa atarn la un croissant delicios parizian? Pentru ca am ajuns sa cred ca daca nu ma duc nici eu, aia care stau la tara si primesc pungi cu ulei, zahar si gaini contra vot, ar putea decide cum traiesc eu in urmatorii ani. Si eu nici macar nu ma voi fi bucurat de zahar, ulei si gaini...

Am ajuns la votul de frica. Nu avem ce alege, dar macar putem determina care e raul cel mai mic. Fiecare dupa judecata sa. Peste o vreme, cand vom constata ca iar am tras batul cel mai scurt din manunchi, nu ne vom blama ruralul si urbanul de prezentul luminos si de viitorul fosforescent, ci ne vom putea altoi, cu simt de raspundere, doua suturi in fund.

Asta e un fel de definitie tampitica a managementului: sa vrei sa schimbi ceva, sa iti asumi decizia, sa ii intelegi si sa-i suporti consecintele. Pentru ca cine nu vrea ceva, nu conteaza.
Eu zic sa mergeti la vot...