Vo(i)t pe-aiurea, dar vo(i)t

As fi vrut sa pot pune stampila langa fata unui taiwanez ce traieste in USA si e cel mai tare manager pe care l-am vazut vreodata in actiune. Stie de toate si intelege ce ii spui chiar si atunci cand nu stii sa exprimi prea bine ce vrei. E un tip pragmatic, tehnic, dar are un numar bun de cuvinte la purtator. Nu ti-e jena sa-l scoti in lume, sa vorbeasca cu presa, nu-i ies porumbeii din colivie niciodata. In orice incapere intra, lumea il respecta si ii da crezare. Nu "paraseste incinta".
Insa...are ochii mult prea migdalati ca sa fie roman si e mult prea bine platit ca sa accepte job de presedinte in Romania.

Bun, deci cine vreau eu sa fie nu va fi.

De ce sa ma car la vot la 9 am, duminica, la consulat, in loc sa atarn la un croissant delicios parizian? Pentru ca am ajuns sa cred ca daca nu ma duc nici eu, aia care stau la tara si primesc pungi cu ulei, zahar si gaini contra vot, ar putea decide cum traiesc eu in urmatorii ani. Si eu nici macar nu ma voi fi bucurat de zahar, ulei si gaini...

Am ajuns la votul de frica. Nu avem ce alege, dar macar putem determina care e raul cel mai mic. Fiecare dupa judecata sa. Peste o vreme, cand vom constata ca iar am tras batul cel mai scurt din manunchi, nu ne vom blama ruralul si urbanul de prezentul luminos si de viitorul fosforescent, ci ne vom putea altoi, cu simt de raspundere, doua suturi in fund.

Asta e un fel de definitie tampitica a managementului: sa vrei sa schimbi ceva, sa iti asumi decizia, sa ii intelegi si sa-i suporti consecintele. Pentru ca cine nu vrea ceva, nu conteaza.
Eu zic sa mergeti la vot...