Coada de cometa a lui 2009

Iar am teme de facut si constat intrevederea temerii de cuvantul "leapsa".

Scriu ce m-au invatat pe mine 365 de zile care mi-au apartinut, unele mai mult, altele mai putin, in penultimul an dinaintea celui de-al doilea deceniu din secolul 21.

in 2009 am invatat cu zambete, sughituri sau suturi in fund ca:

- timpul e relativ, dar trece sigur; n-a fost rau cand am confundat un weekend cu o saptamana de vacanta. A fost mai nasol cu sedintele de 30 de minute care au parut o eternitate.

- Discriminez sentimental. Mi-e mai dor de unii oameni decat de altii, desi ii vad cam la fel de des si imi sunt cam la fel de dragi.

- Cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat ma simt mai bogata.

- Cartile de pe raftul meu nu se vor citi singure, ca atare trebuie sa le aloc timp obligatoriu, 30 minute de lectura inainte de culcare.

- Metroul e o sursa nesecata de inspiratie si de neprevazut.

- Coincidentele nu sunt intamplatoare...

- Muzica ma face fericita. Mai ales cand vine sub forma unui "platouas" :)

- Sunt maniaca cu planurile detaliate pana la ultima fibra de existenta. A trebuit sa experimentez neprevazutul planificat de altii ca sa pricep ca mi-e bine si fara clepsidra alaturi.

- Mor daca stau pe loc. Sunt titirez declarat si auto-acceptat.

- Imi place parul meu asa cum e el si nu, nu-l intind nici daca se tavaleste coafeza pe jos de disperare ca nu-l poate disciplina.

- Vad fluturi pe unde ei nu sunt si sunt total convinsa ca ei exista.

- Singurul om de care as putea sa ma tem sunt eu insami.

- Am o intuitie foarte faina si nu cred ca e doar de genul feminin. Cred ca am o intuitie hermafrodita.

- Stiu sa acord o a doua sansa. Uneori si o a treia. Nu o mai acord pe a patra.

- Stiu sa dezvolt lucruri marete, din mers...

- Nu prea stiu sa pierd. Nici acum, dupa ani de exercitiu.

- Reactionez foarte negativ la "trebuie" fara argumentare

- Perseverenta e o arta ce se practica prin exemplul personal, daca vrei sa ai parte de fructu-i dulce

- Gandesc eficient daca gandesc pe termen mediu si lung.

- Sunt in starea de comfort, stare pentru care imi atentionez unii prieteni. Nu am facut mare lucru sa imbunatatesc starea asta in cazul meu...

- E ok sa fac poze cum simt eu, nu cum gandesc eu.

- Ma bucur din ce in ce mai tare de ziua mea de nastere.

- Am prieteni fantastici si o steluta numai a mea. Sunt un om extrem de norocos...



Leapsa se da mai departe Simonei Bogdan si Violetei Pascal.

Goe! Puişorule!

Cunosc un Elf.

Paranteza: E indeajuns de ciudat incat sa ma numeasca "moldoveanca fierbinte" desi nu l-am fript niciodata. Nu-i insa timpul pierdut, mai ales ca jucam leapsa, desi eu as fi preferat friptelea...


Premise: Elful zice ca ar trebui sa ma transpun in pielea unui nefericit locuitor al sectorului 1 Bucuresti, care ar avea de ales: Secu' Stroe vs. Domnul Goe.

Desfasurarea actiunii: Traim Caragiale, mancam Caragiale, respiram Caragiale...deci votam Caragiale.

Nu stiu prea multe despre cei care si-ar dori sa ma reprezinte... Pai ei ce stiu despre mine? Bon, suntem chit...
Problema e ca astia au dreptul sa faca ceva ce m-ar putea afecta. Intre timp, eu pot juca la loteria vizelor, pot aplica pentru emigrare in Canada sau in Australia, pot vana toate job-urile ce presupun traiul in strainatate si pot injura. Si asta nu ar ajuta. Si cam cat sa-mi tot spun sa fiu civilizata si zen si alea alea, cand as vrea sa-i alerg intr-o bucatarie mica, mica de tot, cu o tigaie ce i-ar putea aplatiza la forma lor atat de naturala, de gandaci turtiti? (Ce fraza prea lunga!)

Domnule Goe, ce e politica? Daca vei castiga, primesti ciucalata?
Trahanache, bre, nu-ti ajunge cate comitete ai prezidat? Nu mai bine te faci tu prezide de scara blocului? Parol!


Si traind noi asa cum o facem, mai mult in gluma decat in serios, descoperim ce inseamna sa-ti mearga vorba, adica sa ai parte de vizibilitate in societateeee: Facebook pare a fi gradina domnului pe unde sar odraslele politice la proba de 100 m garduri. Care v-ati scapat beretul pe geam, ridicati mana!

Honorius + EBA + AnGeoana = happy three friends


Deznodamantul: Daca as locui in sectorul 1, m-as trezi in dimineata votarii, m-as spala cu apa rece pe fata, si mi-as zambi in oglinda. O noua zi, o noua "alegere". Ce lectie repetitiva...

Nu dau leapsa mai departe nimanui, ca am zis ca ne mai jucam si friptelea...

La bulivar, Lamborgini!

It's a small world after all

M-a apucat un dor de Asia, ceva de speriat. Mi-am amintit de toata caldura aia care ma impiedica sa respir, in contrast cu frigul de acum, care-mi invineteste mainile.

S-a nimerit ca duminica sa aflu de existenta unui eveniment foarte fain, realizat de IWA, numit Christmas Bazaar. E locul unde am regasit lucruri pe care le vedeam doar in tarile lor de provenienta, adica foarte departe...Banii obtinuti din vanzarea bunurilor sunt donati in scop caritabil, an de an.
Ma gandeam ca ar fi fain sa existe un targ permanent de tipul asta, unde sa gasim mancare excelenta si oameni speciali, cu care sa vrei sa vorbesti, pentru ca te imbogatesc cu alte contexte culturale. Si n-ar fi rau sa mai vad macar o data americani si arabi vorbind romana pentru a se intelege :)
Date fiind conditiile de gazduire, cat si resursele limitate de organizare, imi imaginez ca ar fi nevoie de mult voluntariat pentru a face targul accesibil tuturor...

Deci mi-era dor...

From International Women's Association Christmas Bazar 2009

Mai multe imagini, aici.

Ce-a avut si ce-a pierdut...

Pai...a avut o noapte. Pe urma, restul nu e tacere, e tot samanta de scandal.
Si cand credeai ca s-a terminat si ca unii plang si altii rad, ei bine, toata lumea rade, pentru ca vor trai biiiiine.
Pe cuvant, uite cum:

(imagini cu Ana Maria Geoana, dansand la un concert Voltaj in Hard Rock Cafe, 07.12.2009)

Cetateanul roman la Paris e un incapatanat cu drept de vot

Sunt impresionata. Afara a plouat mocaneste ceva vreme, timp in care romanii de la Paris au stat cuminti in frig si au asteptat sa voteze. Sute de oameni. La ora 13, cand am ajuns eu, eram aproximativ 300 de oameni la coada. Am plecat pe la 15.30. Statul la coada = aproximativ 2h. Frigul indurat = ceva pilule de aspirina. Sentimentul ca lumii chiar ii pasa aici = priceless.

O degringolada totala la sectia de votare de la Ambasada Romaniei la Paris. "Muta gardu'"; "Ba lasa-l"; "Nu avem decat 5 stampile"...

Dureaza foarte mult votarea datorita faptului ca mintea gainii nu a functionat nici aici, nimic nu e computerizat, se completeaza datele votantilor de manuta, cu scarba deplina.
Romanii de aici sunt calmi si rabdatori. Pana la punctul cand se enerveaza pentru ca nimeni nu organizeaza nimic, nimeni nu incearca sa optimizeze nimic.
Un tip foarte haios, de etnie rroma, in fata mea, reactioneaza cu replica zilei:" E mai ceva ca la tigani. Da, io's tigan, ce radeti?"

Palatul Béhague este cu adevarat unul din cele mai frumoase palate ale Parisului. Arata calcat in picioare acum. Holul este neincapator, cabinele de votare sunt o gluma proasta. Singurul lucru care te calmeaza dupa frigul indurat si dupa ameteala totala cu care se desfasoara intregul proces, e zambetul pustilor ce ajuta la impaturirea buletinelor de vot pe care le introducem in urne...

Nu am prelucrat fotografiile. Vi le dau asa, la cald :)

Highlights:

- Florin Piersic e si el pe aici. Maestrul a votat la Paris.
- In drum spre Ambasada, toate afisele electorale sunt lipite abuziv pe stalpi si in statiile de autobuz. Cam toate au mutra lui Base pe ele.
- Cei ce stau la coada au opinii extrem de diverse. Majoritatea il hulesc pe Base si il compara cu Sarkozy. Imi spun ca francezilor le e jena cu presedintele lor pentru ca nu il cunosc pe Base, sa aiba termen de comparatie...
- E si presa romana aici, mai precis, Radio Romania Actualitati

Vo(i)t pe-aiurea, dar vo(i)t

As fi vrut sa pot pune stampila langa fata unui taiwanez ce traieste in USA si e cel mai tare manager pe care l-am vazut vreodata in actiune. Stie de toate si intelege ce ii spui chiar si atunci cand nu stii sa exprimi prea bine ce vrei. E un tip pragmatic, tehnic, dar are un numar bun de cuvinte la purtator. Nu ti-e jena sa-l scoti in lume, sa vorbeasca cu presa, nu-i ies porumbeii din colivie niciodata. In orice incapere intra, lumea il respecta si ii da crezare. Nu "paraseste incinta".
Insa...are ochii mult prea migdalati ca sa fie roman si e mult prea bine platit ca sa accepte job de presedinte in Romania.

Bun, deci cine vreau eu sa fie nu va fi.

De ce sa ma car la vot la 9 am, duminica, la consulat, in loc sa atarn la un croissant delicios parizian? Pentru ca am ajuns sa cred ca daca nu ma duc nici eu, aia care stau la tara si primesc pungi cu ulei, zahar si gaini contra vot, ar putea decide cum traiesc eu in urmatorii ani. Si eu nici macar nu ma voi fi bucurat de zahar, ulei si gaini...

Am ajuns la votul de frica. Nu avem ce alege, dar macar putem determina care e raul cel mai mic. Fiecare dupa judecata sa. Peste o vreme, cand vom constata ca iar am tras batul cel mai scurt din manunchi, nu ne vom blama ruralul si urbanul de prezentul luminos si de viitorul fosforescent, ci ne vom putea altoi, cu simt de raspundere, doua suturi in fund.

Asta e un fel de definitie tampitica a managementului: sa vrei sa schimbi ceva, sa iti asumi decizia, sa ii intelegi si sa-i suporti consecintele. Pentru ca cine nu vrea ceva, nu conteaza.
Eu zic sa mergeti la vot...